Intregul album foto il puteti admira aici: http://www.facebook.com/media/set/?set=a.287105847975498.75984.100000282545193&type=1&l=abb934dbce . Da, puteti da si like, numai sa o faceti pe rand!

Macul a schimbat lumea de la temelii. A schimbat modul in care oamenii interactioneaza cu PCurile lor, aducand interfata grafica, mouse-ul, lucruri fara de care astazi nu as putea sa scriu asa de lesne acest articol. Ce este drept, nu Apple a inventat acest lucruri, ci minunatii vizionari de la XEROX PARC, dar Jobs a vazut in aceste lucruri viitorul informaticii si Apple a avut curajul sa le lanseze si sa le impuna pe piata.

Dincolo de toate genialitatile tehnice, Mac-ul mai are o mare “vina”: si anume faptul ca a devenit un simbol al lumii informatice si totodata un simbol cultural. Celebra reclama difuzata in timpul finalei SuperBowl (suntem in America doar), in data de 22 ianuarie 1984 si regizata de celebrul Ridley Scott a devenit o capodopera in istoria publicitatii (vezi spotul de la sfarsitul articolului). Spotul dureaza 58 de secunde si ne prezinta o lume Big Brother de oameni aliniati, dezumanizati. Pe fondul acestei multimi de “zombi”, o atleta imbracata in rosu urmarita de garzi patrunde in incapere si arunca un ciocan in uriasul ecran la care se uita toata lumea. Pe fundalul exploziei se titreaza: “Pe 24 Ianuarie Apple va introduce Macintosh si veti vedea de ce 1984 nu va fi ca <<1984>>” (aluzie la romanul politic cu acelasi nume al lui George Orwell – roman pe care ti-l recomand). Mesajul este clar: Mac-ul este o unealta personala, care a fost gandit sa ajute oamenii sa gandeasca creativ (de altfel sloganul “Gandeste diferit” a fost miza intregii campanii desfasurate de Apple). Intr-un fel, putem spune ca Mac-ul a adus cu sine sfarsitul epocii industriale.

Toata lumea stie ca PC-urile din zilele noastre au preluat ideile pe care Mac-ul le-a impus in informatica moderna. Chiar daca a pierdut suprematia la vanzari pe piata (dupa fulminantul succes din anii ’80), batranului Mac nu i-a putut nimeni niciodata contesta un lucru: suprematia tehnologica. Cu o ambitie vecina cu sinuciderea, Apple s-a incapatanat sa continue cursa inovatiilor tehnologice.

Cand Steve Jobs a revenit la conducerea companiei a lansat noua linie iMac, care a reprezentat o cotitura in zbuciumata istorie a calculatoarelor. Astfel, la 26 de ani de la lansare Mac-ul este din nou in plina glorie iar lumea tehnologiei se uita din nou cu un ochi la Apple, asteptand parca noi idei revolutionare. Interesant este un interviu aparut in revista Wired in urma cu un an, in care Steve Jobs afirma ca nu are deloc nostalgia primelor modele, ba mai mult, atunci cand a avut nevoie de spatiu a aruncat multe dintre “cutiile bej”. “In IT daca te uiti inapoi, esti terminat. Trebuie intotdeauna sa privesti inainte”, spunea Jobs.

ZDnet se pare ca l-a auzit pe Steve Jobs. Astfel au realizat o ancheta despre cum va arata Mac-ul la implinirea a 50 de ani de la aparitie (in 2034). Bineinteles, daca vor mai exista computere personale atunci. Cel mai probabil, Mac-ul la 50 de ani nu va mai fi o “cutie”, ci poate doar un mic accesoriu de prins la curea. S-a vorbit despre “wearable”, despre “cloud computing”, despre displayuri pliante si cate si mai cate.

Sau poate Mac-ul va fi doar un simplu ornament high-tech, care nu va mai face nimic util, dar pe care toata lumea il va iubi. Inca…

1914, Viena, Austria. Intr-o familie de bancheri se naste o fetita. Inca de mica isi doreste sa devina o actrita celebra, iar visul i se indeplineste. Inca de la 19 ani se lanseaza in actorie, cu binecunoscutul film “Ecstasy”, film care avea sa scandalizeze intreaga Europa prin scenele lui incarcate de sexualitate si prin aparitiile incendiare (a se citi nude) ale lui Hedy. “Ecstasy” i-a asigurat faima mult dorita, dar si o casatorie nefericita cu marele afacerist cu armament, Fritz Mandl. La Viena, in inalta societate, ii cunoaste pe Hitler si pe Mussolini si are acces la filme in care apareau teste cu torpile teleghidate. Era clar, razboiul se apropia cu pasi repezi.

Hedy fuge la Londra, unde il intalneste pe Louis B. Mayer (MGM suna cunoscut?). In scurt timp devine partenera lui Spencer Tracy sau a lui James Stewart in numeroasele lor filme de succes. Devine noul sex simbol al anilor ’40 si este considerata cea mai frumoasa femeie din lume la acea vreme. Reteta de succes? Insasi Hedy ne-o “furnizeaza” in celebrul citat: “…orice fata poate fi stralucitoare cu doua conditii: sa stea nemiscata si sa para tampita”.

Razboiul incepe. Hedy sustinea cauza aliatilor, asa ca se hotaraste sa valorifice in folosul lor “knowhow-ul” despre armament pe care il dobandise la Viena. Legenda spune ca intr-o zi ea canta la pian cu prietenul ei George Antheil. Atunci a avut o revelatie: daca semnalul radio si-ar schimba tot timpul frecventa, pe baza unui anumit cod? Tot ce ar mai trebui ar fi ca receptorul sa cunoasca acel cod si… problema conceperii unui sistem sofisticat de ghidaj radio al torpilelor, fara interceptarea sau bruierea lui, ar fi fost rezolvata.

Inventia sa, bineinteles ca a fost cu mult inaintea timpurilor. In 1941 Hedy obtine si un brevet al acestei inventii. De abia in timpul razboiului din Cuba (in 1962) americanii au inteles ce inseamna transmisia cu salt de frecventa (sau, spread spectrum, cum se numeste in zilele noastre) si au inceput sa o foloseasca in toate sistemele de comunicatii. Inclusiv pentru satelitii Mistar!  Hedy moare la varsta de 86 de ani (in anul 2000) dupa 6 casatorii nefericite.

Intregul sistem de telefonie celulara se bazeaza pe epocala inventie a frumoasei Hedy. Ea nu a castigat nici un cent de pe urma inventiei, dar ce a lasat generatiilor urmatoare ii confera un loc binemeritat in istoria telecomunicatiilor: ea ne-a oferit la toti sansa de a avea acum telefonia celulara.

- Articol scris in Nov. 2009 -

M-a surprins foarte tare un experiment pe care l-a facut cu studentii sai. El le-a oferit 2 feluri de bomboane: bomboane Kiss (foarte populare in SUA), care costa 1 cent bucata, si bomboane Ferrero Rocher la 26 de centi bucata. La aceste preturi, opiniile au fost relativ egal impartite (40% au optat pentru Kiss, 40% pentru Ferrero, iar 20% au declarat ca nu mananca ciocolata). Apoi, Dan a facut o reducere de un cent la ambele tipuri de bomboane, astfel bomboanele Kiss au devenit gratuite. De data aceasta, 90% dintre studenti au preferat bomboanele Kiss. Cum s-a intamplat acest lucru? (nu poate fi explicat acest lucru rational, prin economia total nesemnificativa de un cent). Dan crede totusi ca explicatia este simpla: “magia” ofertei gratuite.

In orice hipermarket exista la tot pasul scris cu litere mari cuvantul “gratis”. Doua pungi de detergent aduc o punga gratuita, iar cel care cumpara cade din nou si din nou in ispita. Istoria cuvantului “gratis” (la nivel de marketing) este foarte lunga, desi pare totusi a ii fi atribuit lui King Gillete. Acesta oferea aparate de ras comerciantilor la preturi infime (iar acestia mai departe le ofereau gratis clientilor finali), pentru ca mai apoi sa poata sa vanda lamele de ras (acesta era adevaratul produs profitabil). Ideea este ca metoda a devenit un model invocat foarte des atunci cand se vorbeste despre free software. In noua economie a Internetului, cum spune si legea lui Moore, costul marginal va scade in ritm accelerat si va tinde catre zero. Dar oare chiar sunt produsele software gratuite?

Pana la urma totul se reduce la a misca banii de la un produs la celalalt, de la un personaj la altul, de la ceva ce este gratuit si capteaza atentia publicului spre ceva ce se poate vinde (si aduce bani). Publicitatea este avida dupa atentie si genereaza vanzari si implicit bani care finanteaza produsele oferite gratuit (vezi modelul Google). Exista si alte variante. Flickr sau LiveJournal, care ofera doar o parte din servicii gratuit, iar pentru a avea acces la toate serviciile trebuie sa platesti. Iar plata serviciului de catre o parte a user-ilor finanteaza accesul gratuit al celor multi. Firma Monty Python a creat pe Youtube un canal cu cele mai populare “faze” din filmele sau din emisiunile produse de ei, iar vanzarile lor de DVD-uri pe Amazon.com au explodat. Pana la urma totul se rezuma la a deveni cat mai popular, a capta cat mai mult atentia, a avea cat mai mult trafic (in cazul site-urilor web). Banii vin dupa aceea.

“Gratis” inseamna porti deschise, clienti atrasi. Iar o parte dintre acestia va baga mana in portofel.

Cateodata imi place sa flirtez cu domnisoarele chelnerite. Mai ales daca sunt brunete. Marturisesc ca era gata-gata sa izbunesc azi cu un articol despre asa zisii specialisti in “new media” de la noi din tara, de raul carora nu mai poti nici pe buda sa stai linistit, ca sa zic asa. Dar exact inainte de a purcede batraneste la treaba, m-a sunat prietenul meu Radu si am vorbit vreo doua ore la telefon, povestind cate si mai cate. Si bineinteles, m-am binedispus si am uitat de cretini si de PR-iste online. In schimb am ramas cu un flash despre…chelnerite.

Frig. Dimineata. Oprire. Cafea… “Cafea?”, o intreb pe tanara si bruneta chelnerita. “Sigur”, imi raspunde zambind. “Normala sau dubla?” “Care-i diferenta dintre ele?”, intreb eu, mai mult de dragul de a face conversatie. La care imi raspunde ceva de genul: “Cantitatea de cafea e aceeasi, numai ca in aceea dubla punem mai multa apa”. Si nici macar nu a ras. Si era, desigur, si un pic mai scumpa. Si stiti ce? Am luat dubla! N-as putea sa explic de ce; ma rog, as putea sa explic de ce: ochii, fusta scurta, culoarea parului…zambetul. Oricum am baut si cafele mai proaste decat aceea, mai scumpa si cu apa mai multa. Cred ca a fost pur si simplu o lipsa de discernamant. Faptul ca era o bruneta frumoasa foc si magia cuvantului “dubla” m-au convins pe loc.

Inainte de criza, domnisoarelor li se oferea posibilitatea sa “consume” cam in acelasi fel cu cel in care mi-am baut eu cafeaua dubla si ceva mai scumpa. Unii se declara ingrijorati de ceea ce se intampla si solicita sau incearca sa descurajeze dorinta romancelor de a “consuma” lucruri duble si cu apa mai multa. Explicatii exista – din cauza lor, domnilor le vor creste deficitele, aparand pericolul inflatiei in piata. Am citit tot felul de statistici, dar una chiar mi-a placut. Valoarea fericirii unei domnisoare (nu stiu daca blonda sau bruneta) este in medie de 1500 de euro pe an. Asta inseamna ca barbatii “baga” in femeile de langa ei, in jur de 6000 de ron/an, asta insemnand cam 500 de ron pe luna. Se pare ca o data depasita aceasta valoare, indicele de fericire nu creste semnificativ. Este adevarat ca este un prag stabilit pe un esantion mic, probabil 1000-2000 de domnisoare interogate, si poate de la acel studiu (cam anul trecut pe vremea asta il citeam) minima fericirii “de consum” sa se mai fi schimbat.

Unii s-ar grabi sa injure femeile si sa le faca materialiste. Eu spun insa ca nu este asa. Sau nu este chiar asa. In anii 90-94 am trecut peste primul nivel al consumului, cel de astamparare a nevoilor “elementare”: un video, un televizor color, o masina. In prezent descoperim consumul si shoppingul ca feluri de socializare, intr-un fel o combinatie de exhibitionism si nevoi mai rafinate. Adica s-a trecut de la video la parfumuri de lux sau la genti LV. Si mi se pare corect. Este in firea lucrurilor sa se intample asta. Mai ales ca era un boom economic si domnii nu mai stiau sa cucereasca altfel decat prin intermediul cardului. Iar domnisoarele nu puteau sa se duca toate la manastire nu? Si atunci au trebuit sa se adapteze noilor “cuceritori”. Chiar daca dupa o saptamana, o luna de “relatie” isi dadeau seama ca domnii aveau apa prea multa.

Tot in firea lucrurilor este ca la un moment dat sa apara si discernamantul, care sa tempereze acest “consum” bazat pe cuvintele “dubla” si “apa multa”. Stiti care ar fi trebuit sa fie momentul? Cand domnisoarele descopereau singure ca aceeasi conversatie este la fel de plictisitoare si intr-o Dacie si intr-un Bentley si sexul este la fel de prost si intr-un pat normal si intr-un penthouse. Atunci ar fi avut doua variante: sa se indrepte catre o carte sau sa treaca la o cafea simpla. Fara apa multa. Eu cred ca marea majoritate ar fi mers pe varianta a doua… Dar exista ceva ce a urgentat aparitia acestui moment. Ceva ce poarta numele de criza.

Bau-baul domnisoarelor si al domnilor deopotriva. Nemaiavand conturile asa de grase, sau fiind mai prudenti in a le goli, domnii au inceput sa fie mai putin darnici. Si, domnisoarele adaptabile ca intotdeauna, au inceput sa se cupleze…din dragoste! Nu, nu glumesc si nici nu exagerez. Pot sa o mai spun o data: domnisoarele au inceput sa se cupleze din dragoste. Probabil ca unele au inceput sa aiba joburi, altele au inceput sa fie mai fidele, nu stiu ce mutatii au avut loc exact, dar un lucru este cert: mentalitatea “consumului” pe baza de apa multa s-a schimbat. Si este bine asa.

Avem de-a face cu doua lucruri interesante: batranii au invatat ca trebuie sa economisesti pentru a-ti fi bine mai tarziu, in timp ce domnisoarele descopera ca pot avea un job, pot fi creative, pot invata lucruri noi, iar binele este “la indemana”, aceasta fiind si o motivatie pentru o mai mare eficienta a relatiei. Chiar daca binele este uneori cu apa mai multa si ceva mai scump. Macar explicatia nu mai este fusta scurta sau cardul. Naivitatea, lipsa de experienta nu pot face rau economiei. Intr-un fel domnisoarele au salvat economia…Si cu putin noroc, cele brunete ne vor scoate si din criza. Iar chelneritele vor putea rade cu adevarat atunci cand vor rosti cuvintele “apa multa”…

Cu timpul inveti sa ridici din umeri si sa “sari” astfel de iubiri…Sa le recunosti de la prima privire.Pana cand renunti de tot la ele .

SEX…

Sex murdar.

Sex bolnav.

Sex sofisticat.

Sex metalic.

Sex cu miros de iad.

Sex rosu.

Scrasnetul oaselor bazinului.Ochii lor fazi.Gura lor plina de carnea altuia.Gura lor mereu murdara ,felul in care musca din noroi,zambetul curvalin,lasciv,dezmembrat,fidel doar suferintelor pe care le provoaca si din care se hranesc..Bale,bale,bale…un ocean de bale.

Sex putred.

Sex taverna.

Sex balacarit.

Sex patat.

Sex profanat.

Sex plastifiat.

Sex incins.

Sex cu miros de banane.De pina colada.De cirese.De capsuni.De whiskey.

Sex in gradina raiului

“Barbati peste barbati.Femei la alegere.Vrajeala pe messenger.Viermuiala tuturor prin cearceafurile domestice.Minciuni peste minciuni…Femeile sunt acuzate ca vorbesc mult,macar spun ce au de spus ,decat barbatii care stiu sa taca si sa aiba pretentii si atunci cand deschid gura stiu doar sa minta.O viata capsata de gunoaiele vietii ,de laturile iubirii.De VREAU SA FIU IUBIT .

Nesimtirea,singurul confort spiritual.

Nerusinarea, dusa pana la paroxism.

Prezervativul singura rugaciune.

Sarcasmul,singura aparare.”

M-am saturat de toate acestea.Ochii femeilor alunecand pe slituri,incinse… si alea de frustrari.

Barbati turband la o pereche de sani bine conturati de un decolteu …ostentativ uneori si pentru alte femei.

Stereotipuri de genul:toate femeile sunt proaste sau curve,sau toti barbatii sunt porci.

Lupta dintre misoginism si feminism…dintre femei si barbati…Imi suna in minte o replica a unei prietene bune: ” -Rox,tu pana acum nu ai realizat ca barbatii nu vor femei destepte?Ce dracu…Sa fii desteapta e un handicap in zilele noastre,in tzara noastra cu mentalitatea masculilor care ne inconjoara!”…am ras atunci ,dar am aprobat-o…La fel cum imi suna in minte cuvintele Aurorei Liiceanu…

“<> [...] Cine greseste mai mult, cine iubeste mai mult, cine inseala mai iute si tradeaza mai fara de scrupule, cine minte mai zdravan, cine raneste mai adanc, cine uita mai repede si mai nemilos? <> mi-a spus cu convingere dramatica un domn [...] Si l-am contrazis, recunoscand ca toata viata mi-am dorit sa fiu curva. Dar m-a impiedicat mereu cate-un porc de barbat. De care m-am indragostit cu deznadejde fidela sau care m-a dezamagit atat de tare, incat convalescenta lunga de dupa intalnire m-a tinut departe de alte deznadejdi, cauzate de alti dragi parteneri de iubire. Si n-am apucat, desi voiam…”

Sexul e pe buzele tuturor.Sexul e pe toate tarabele…unde intorci capul vezi sex…probabil de aceea multi nici nu stiu sa-l faca klumea…e exact ca anorexia provocata de impactul media asupra adolescentilor cu ajutorul pozelor photoshopate din reviste,siteuri etc.Toata lumea face sex.N-am nimic impotriva…sunt de acord ,am fost crescuta de parintii mei in spiritul ideii ca “Sexul e ceva normal,dar ai grija sa o faci din placere!”…doar ca am fi cu totul altfel daca sexul acela salbatic si nebun ar fi de calitate.Ne batem cu pumnul in piept ca am evoluat ,eu cred ca marea majoritate a involuat si nimic nu s-a schimbat de la sexul pe care l facea Ion a lui Rebreanu dupa soba…mmm poate doar locul …nu mai avem sobe …ne am modernizat.

N-am inteles niciodata de ce oamenilor le place sa vorbeasca de sex si sa ramana a stadiul verbal,sa nu ai aiba curajul sa-si recunoasca dorintele si sa-si asume intensitatea trairilor.Vorbim despre sex ,vorbim,vorbim ,dar cand ajungem la fapte ne inhibam …de ce?!?!..pentru ca e mai comod sa vorbesti si sa blamezi ,decat sa faci si sa fii balamat!

Paradoxal nu te gandesti la sex cand scrii despre sex…de multe ori nici cand faci sex.Asta o stiu cel mai bine cei care fac doar sex.

Nimeni nu se mai distreaza pe cinste

Frumusetea flirtului a cazut in desuet…s-a redus doar la ti-o trag sau pa.

Nimanui nu-i mai pasa de ce simte cealalat,am devenit niste egoisti animalici.

Nimeni nu mai iubeste.

Nici naiba nu si mai asuma suferinta din dragoste,dar toti se vaicaresc.

Asta cautam in toate povestile pe care le auzim.Asta incercam sa gasim si in viata prietenilor nostri.

Nada,nexam ,ioc

Fofilarea a fost ridicata la rang de crez.

Sunt de acord cu ideea ca imaginatia bolnava este sanatoasa,dar…Nimeni nu mai iubeste…si altceva in afara ambalajului….

Iubirea aceea nebuna despre care ne vorbeste toata lumea e direct proportionala cu erectia!

Vremurile se schimba…acum nu mai e valabila binecunoscuta replica …”unde dragoste nu e,nimic nu e!”…eu cred ca e valabila doar cea “unde erectie e ,este si dragoste,circa o ora “

Concluzia mea e clara:

Traim intr-o epoca a IUBIRILOR PE EJACULATE!

[Textul adaptat in urma unor discutii cu mai multe persoane de la care am invatat si mai am o groaza de lucuri de "furat" si le multumesc ca exista si ma accepta asa cum sunt ...cu toate nebuniile mele ]

Acest text a fost scris de Roxana Stefanescu

Se mai spune uneori despre mine ca sunt o femeie geloasa.Nimic mai fals…

“Imi place sa cred asta despre tine,ca esti geloasa si posesiva,ca sa ma simt bine cu E ul meu.“     …candva un barbat mi-a recunoscut.Hmmm…de fapt E-urile masculine se inseala,le face bine sa braveze ca sa aiba de povesti la batranete,cand isi vor tine nepotii pe genunchi si le vor umple urechile cu istorisirile lor,dar si atunci tot cu ochii dupa formele voluptoase ale femeilor.

Imi amintesc uneori de toate tradarile mele si felul in care am plecat din viata unora sau altora,dupa ce pur si simplu mi-au fost intoxicate urechile,simturile cu minciuni sfruntate,de ascunzisuri,de false sinceritati si aprecieri,de transparente ipocrizii,de felul cum mi s-a impietrita inima dupa ce de fiecare data am dat cheia,pana si instructiunile despre felul cum trebuie rasucita ea in broasca sufletului,dupa ce am explicat si m-am explicat,iar trecand cu vederea acest fapt am uitat,dar cel de langa mine,la vremea aceea,scapand asa usor si-a zis ca e bine sa mai intinda coarda putin,ca doar corzile sufletului sunt rezistente la cald, la frig,la iubire si ura,se pot contracta la sfarsit fara sa se rupa,rezista la furtuni,ploi,vant,si excremente si injurii,la nu esti ce-mi trebuie,dar esti cea mai minunanta,la lasi de dorit ca femeie si ca om,dar nu pot trai fara tine,la cruzimea cu care au fost aruncate aceste cuvinte si pe urma blocajul,pana cand am devenit o carcasa de testoasa la randul meu,ei si asta chiar nu imi convine deloc,asa ca imi cer dreptul la iubire.

La liniste.

La siguranta afectiva.

La incredere.

La respect.

Eu sunt capabila sa inteleg multe,pot intelege faptul ca noi,oamenii,nu suntem niste animale monogame,ca ne place flirtul,aruncatul cu coada ochiului,filajul,capcanele seductiei si jocul de`a tzaca paca sau baba oarba,trec si peste simplele futaiuri care au fost si s-au dus prin adolescentele noastre uzate,trec peste ezitari, si peste certitudini valabile o secunda,amanari,pot intelege si rasturnarile de situatie de orice natura,trec peste noroiul aruncat cu bolta, fara mustrari de constiinta,si pe asta il pot intelege ca urmare al unui puseu de furie  si al unui joc de orgolii,trec si peste teste aruncate din teribilism care au grabit sfarsitul,atunci cand acesta devenise previzibil,teribilism tot din dorinta de a vedea daca se va merge totusi mai departe si daca da,oare inima ta cat poate rezista????

Se spune despre mine ca sunt o femeie geloasa.Nimic mai fals.Dar…daca las impresia asta este ca sa ma salvez de marile greseli sau prea tardive pentru a putea repara ceva.Teste picate cu brio.Si zambetul meu peste toate acestea.

Ispita irealitatii,dezamagirile realitatii.

O stii si tu, o stiu si eu : intr o zi,foarte aproape,n-o sa ma mai gasesti cand te vei intoarce si gandul acesta e singura mea fericire…

Acest articol a fost scris de catre Stefanescu Roxana

Iata-l pe John von Neumann. Se naste in 1903 intr-o familie de bancheri, la Budapesta. La inceput il cheama Neumann Janos, spunandu-i-se Jancsi. La 6 ani deja impartea in minte numere de 8 cifre! La 8 ani era deja in ciclul gimnazial. 2 ani mai tarziu tatal sau cumpara un titlu nobiliar, asa ca devine Johann von Neumann. Dar lumea il stie ca John von Neumann (numele pe care il primeste ca cetatean american). Cu acest nume avea sa si moara.

Intre 1936 si 1938 se afla la Princeton un tanar matematician englez, pe numele sau Alan Turing (va spune ceva?) pentru a-si pregati teza de doctorat. Cu doar 2 ani inainte, Alan publicase o carte celebra in care a introdus pentru prima data notiunea de “masina universala”, de fapt o varianta generalizata a masinii Turing.
John il invita pe Alan sa ramana impreuna cu el la IAS, dar acesta il refuza intorcandu-se la Cambridge. Cu siguranta John cunostea bine teoriile lui Turing, dar este foarte greu de apreciat in ce masura aceste teorii l-au influentat in conceptia sa despre modul in care trebuiau construite calculatoarele.

Interesul pentru calculatoarele electronice avea sa ii fie starnit lui Alan de nevoile proiectelor in care a fost implicat pe timpul celui de-al doilea razboi mondial. Expertiza lui John a fost folosita in cadrul celebrului si controversatului proiect Manhattan (realizarea primei bombe nucleare). Este bine de spus ca enorma contributie a lui von Neumann in domeniul stiintei calculatoarelor a fost inteleasa si apreciata mult mai tarziu.

Spre deosebire de ceilalti mari savanti din timpul razboiului, John considera computerele un simplu mijloc, si nu un scop. Fiind consultant in cadrul multor comisii nationale, a intrat in contact cu grupul de la Harvard, care realiza pe atunci celebrul Mark I, si cu grupul care dezvolta calculatorul ENIAC.

Dupa ce razboiul a luat sfarsit, John s-a hotarat sa construiasca un calculator la IAS. Pentru acest lucru a dezvoltat un model care avea sa il faca celebru. Model care ii poarta numele: “masina von Neumann”. Pe scurt, modelul dezvoltat de John se bazeaza pe o memorie unica, memorie unde sunt stocate atat instructiunile cat si datele. Astfel, instructiunile pot fi ele insasi considerate “date de procesat” iar primele programe utilizau foarte mult aceasta proprietate, mai ales pe partea de adresare: anumite instructiuni modificau partea de adresa ale altor instructiuni, realizand astfel cicluri si secvente. Practic, inafara de masinile paralele, toate computerele moderne sunt “masini von Neumann”.

John a fost casatorit de 2 ori si a publicat peste 150 de lucrari de matematica si fizica. Pe 15 februarie 1956, von Neumann primeste de la presedintele Eisenhower, Medalia Libertatii. Moare pe 8 februarie 1957, la varsta de 54 de ani.

Linus s-a nascut la Helsinki, in anul 1969. Parintii lui, Nils şi Anna (sau Nikke şi Mikke, variantele finlandeze), sunt jurnalisti, meserie care de altfel are traditie in familia Torvalds. Linus, un prenume destul de rar – se pare – in Finlanda, provine de la savantului american Linus Pauling, laureat al premiului Nobel pentru chimie în 1954, personalitate care i-a inspirat pe parintii sai sa il numeasca astfel.

Copilaria lui Linus Torvalds este mai degraba banala. Nu se remarca in nici un domeniu. Sora si mama il caracterizeaza ca fiind “perfectionist, chiar fanatic”. Familia lui considera ca Linus nu are un talent special, cu atat mai mult pentru computere. “Dacă n-ar fi fost computerele, ar fi fost altceva” – spune Mikke. Tatal sau isi aminteste de o intamplare petrecuta pe cand Linus avea varsta de 8 ani. I-a cumparat un navomodel foarte complicat, sperand ca vor petrece mult timp impreuna “mesterind” la el. Insa, a doua zi dimineaţa Linus asamblase deja jucăria.

Scanteia avea sa fie insa aprinsa de bunicul sau, Leo Toerngvist, care era un renumit profesor de statistică la universitatea din Helsinki. El a fost cel care i-a cumparat un Commodore si l-a incurajat sa invete programare. Asa se face ca la doar 12 ani Linus deja “scria” jocuri, iar mai tarziu a urmat Universitatea din Helsinki, sectia Informatica.
In 1991, fiind student, isi cumpara un calculator adevarat, un 386 SX. Prima data, bineinteles, se joaca la el (Prince of Persia). Dupa care, plictisit de atata joaca, se decide sa invete sa il programeze in limbaj de asamblare. A scris câteva drivere ca să se poată conecta la mai vechiul său Sinclair, iar apoi alte câteva pentru a putea rula sistemul Minix, sistem dezvoltat de profesorul Andrew Tanenbaum în scopuri educaţionale. Si, uite asa, a rezultat nucleul unei clone Unix.

Cu siguranta, studentul de atunci nu avea cum sa prevada ce va urma. Cu siguranta nu si-a dat seama atunci ce crease. Este un “revoluţionar accidental”. Intentiona sa isi numeasca programul “Freax”. Insa prietenul care s-a oferit sa incarce programul pe serverul sau FTP a creat pentru el un folder pe care l-a numit in gluma “linux”.
Asa se numeste si astazi.

Alan Kay. Se naste in 1940 in Massachusetts, dar isi petrece primii ani din viata sa in Australia. Insa amenintarea razboiului cu Japonia ii obliga pe parintii sai sa se intoarca in SUA. Daca mai este nevoie sa spun, Alan este un copil precoce. Inca inainte de a merge la scoala citise…cateva sute! de carti. Primeste o educatie aleasa care contine domenii diverse, iar muzica ocupa un loc important. De mic invata sa cante la ghitara si ajunge un bun ghitarist de jazz. Muzica de altfel l-a ajutat si sa supravietuiasca la Denver, dupa ce a fost exmatriculat de la Bethany College pentru proteste politice (1961).

De aici se inroleaza in armata. O mutare destul de inpirata. Aici se specializeaza in programare si are ocazia sa lucreze pe un IBM 1401. Centrul National de Cercetari Atmosferice il descopera curand, vede potentialul lui Kay si ii ofera o bursa la Universitatea din Colorado. Aici Alan studiaza matematica si isi ia licenta in biologie (1966). Imediat dupa aceea se inscrie la Universitatea din Utah, sectia inginerie electrica. Aici “face cunostinta” cu primul program din istoria informaticii care folosea elemente grafice pentru interfata, SketchPad. Tot aici programeaza in primul limbaj care introduce notiunea de obiect. Pe numele sau Simula.

Si ca si cand toate acestea nu ar fi de ajuns se implica si in proiectul ARPA (“tatal” Internetului actual). Insa Alan vrea mai mult. Proiectul care l-a acaparat cu adevarat, si care avea sa ii aduca si Masterul, a fost constructia unui calculator personal. L-a denumit FLEX (stiu ca va suna cunoscut). Insa trebuie sa fac o precizare. In timpurile acelea calculatoarele ocupau cladiri intregi, cantareau zeci de tone, programele se introduceau prin cartele perforate, iar Bill Gates era copil. Asa ca ideea de a construi un calculator personal era una temerara.

Dar ceea ce l-a nemultumit pe Alan a fost modul greoi de a comunica cu calculatorul. Insa in 1968 are loc o intalnire care avea sa ii schimbe viziunea. Atunci se intalneste cu Saymour Papert (MIT Labs), care ii invata pe copii sa programeze in Logo pentru a le dezvolta creativitatea si a-i invata matematica jucandu-se. Tot in acea perioada Kay vede unul dintre primele programe de recunoastere a scrisului de mana, dezvoltat de Rand Corporation. Atunci are o revelatie: calculatoarele nu trebuie sa se limiteze la calcule, ci trebuie sa devina un nou mediu, un “amplificator al gandirii” la indemana tuturor, dar mai ales a copiilor.

Isi ia doctoratul cu o teza despre programarea orientata pe obiecte. Devine profesor la Stanford University (loc in care 30 de ani mai tarziu avea sa se inventeze Google-ul). In cei 2 ani pe care ii petrece ca profesor aici, concepe proiectul unui calculator portabil, de dimensiunea unei carti, care sa se conecteze la “biblioteci” electronice de unde sa poata sa descarce: text, imagini, sunet. Suna cunoscut? Proiectul s-a numit Dynabook, iar Kay a inventat si un limbaj de programare pentru acesta: Smalltalk.

De abia 20 de ani mai tarziu, in 1993, Apple lansa Newton. Exact PDA-ul care se apropia de ceea ce si-a imaginat Alan Kay. Eu ma opresc aici, dar nu si vizionarul Kay. De altfel el este convins ca “revolutia calculatoarelor nici macar nu a inceput”. Sper sa nu se insele.